Bărbații au început să manifeste un interes din ce în ce mai mare pentru îngrijirea personală și pentru îndepărtarea părului de pe corp. Odată văzut ca un efort tipic feminin, acest interes a devenit treptat și un efort social masculin, acceptabil.
Numărul clienților de sex masculin care urmăresc îndepărtarea părului corporal a crescut în mod constant și peste 60% dintre femei spun că preferă un bărbat interesat de îngrijirea lui personală, acest număr continund, cu siguranță, să crească. Când este realizată în condiții corecte, îndepărtarea părului vă va putea face să vă simțiți mai îngrijit și mai atrăgător pentru sexul opus.
Cu toate acestea, metodele, ce privesc îndepărtarea parului corporal, nu sunt pentru orice persoană, pentru orice tip de piele sau chiar pentru orice parte a corpului. În cele ce urmează, vă vom explica diferitele opțiuni de care puteți beneficia, precum și ce presupune fiecare dintre acestea:
Epilare prin tăierea firului
Îndepărtarea părului corporal este o modalitate ușoară de a vă îngriji aspectul fizic, fără a exagera. Această modalitate, în mod evident, nu elimină definitiv părul, dar, cu siguranță, vă ajută să scăpați de exces și să vă mențineți zonele corporale curate și fine, ceea ce poate fi ideal pentru zone, precum: sprâncenele, axile și regiunea pubiană.
De asemenea, nu există efecte secundare. Dezavantajul este, totuși, că efectele de tăiere sunt de scurtă durată, iar pentru a evita reapariția părului, este necesară repetarea constantă a epilării prin această metodă.
Epilarea prin radere
Este pe departe cea mai cunoscută formă de îndepărtare a părului, deoarece este ieftină, rapidă și ușor de realizat, făcând-o să fie o opțiune atractivă pentru bărbatul modern. Cu toate acestea, în ciuda confortului, rasul are dezavantajul că este una dintre cele mai temporare forme de îndepărtare a părului: în funcție de zona rasă, rezultatele durează doar până la 24 de ore.
În plus, iritarea pielii și îngroșarea firului de păr reprezintă, de asemenea, un efect secundar comun al rasului, în special pentru bărbații cu pielea sensibilă. Când vă radeți, trebuie să o faceți, întotdeauna, în direcția în care crește firul de păr; pentru a combate problemele de piele asociate cu această modalitate de epilare, investiți într-un aparat de ras calitativ și schimbați lama (sau ascuțiți-o) în mod regulat.
În final, hidratați zona rasă sau aplicați un after-shave.
Epilarea prin folosirea pensetei
Utilizarea pensetei este ideală pentru a scăpa de firele de păr crescute ciudat pe diferite zone ale corpului sau pentru a curăța anumite zone în care nu există prea mult păr. Cu toate acestea, pensatul poate fi dureros și, la fel ca cele mai multe modalități de epilare, îngroșarea firului de păr poate fi un dezavantaj. În plus, deoarece pensatul necesită îndepărtarea unui singur fir de păr, acesta nu poate fi considerat o modalitate eficientă de epilare de către cei care își doresc să scape de o zonă mare de păr.
Înainte de pensare, ar fi indicat să vă faceți un duș fierbinte sau să stropiți cu apă caldă peste zona dorită, pentru a deschide porii pielii și pentru a ușura îndepărtarea părului, precum și pentru a reduce durerea. Atunci când pensați un fir de păr, trageți ușor în direcția de creștere a acestuia, astfel încât să reduceți riscul de îngroșare a firului sau iritare a pielii.
Epilarea cu ață
Îndepărtarea firului de păr cu ață este, de fapt, una dintre cele mai vechi metode de îndepărtare a părului și presupune răsucirea unor fire de ață peste firul de păr nedorit. Este o tehnică dificilă, de aceea perfecționarea practicanților necesită mai multe luni, astfel încât cel mai probabil, nu veți reuși să faceți acest lucru singur sau acasă. Este ieftină, rapidă și ușor neconfortabilă, dar necesită un practician foarte bine pregătit.
Din nefericire, epilarea cu ață funcționează doar pe suprafețe plane și îndepărtează părul în linii drepte, fiind o modalitate potrivită pentru față și alte regiuni mici și nepotrivită pentru regiunile mai mari sau curbate.
Epilarea cu ceară
Această formă de îndepărtare a părului implică aplicarea de ceară încălzită peste întreaga zonă dorită și apoi folosirea unei benzi pentru a îndepărta, în același timp, ceara și părul. Această tehnică este eficientă și poate dura până la patru săptămâni. În plus, epilarea cu ceară este ieftină și kit-urile de ceară sunt ușor de achiziționat, permițându-vă să faceți acest lucru singur în confortul propriei case.
Cu toate acestea,este necesar să fiți atenți, deoarece durerea provocată de epilarea cu ceară este, fără îndoială, de neevitat, în special pentru cei care recurg la această modalitate pentru prima dată, iar, în timp ce garantează un corp lipsit de fire de păr, poate, de asemenea, să ducă la iritarea pielii și la îngroșarea firului de păr. Pentru combaterea firelor îngroșate, exfoliați cu grijă zona cu probleme si hidratați-o din ambundență, pentru a ajuta ca noul fir de păr să crească normal.
Inhibitori ai creșterii părului pentru corp
Inhibitorii de creștere a parului pătrund în foliculul de păr și inhibă creșterea acestuia. Soluția este aplicată pe piele, după epilare și apoi întinsă pe zona dorită, permițându-i să pătrundă în pori și să ajungă la foliculul de păr.
Schimbările sunt observate, adesea, în câteva săptămâni, iar utilizarea continuă a acestora va menține firele de păr departe de piele; în unele cazuri, chiar permanent. Din păcate, inhibitorii de păr nu produc rezultate pentru toate persoanele, deoarece reacționează diferit pentru fiecare în parte.
Electroliza
O sondă de metal subțire este introdusă în deschiderea foliculilor de păr și un curent electric de joasă tensiune trece prin sondă în pielea dumneavoastră, distrugând foliculul de păr și, prin urmare, lăsând părul în imposibilitatea de a crește înapoi. Procesul este extrem de lent, durează până la 20 de secunde pentru fiecare folicul de păr și necesită mai multe sesiuni de tratament, pentru a distruge complet foliculii de păr.
După electroliză, pielea tratată poate fi temporar roșie, umflată și netedă. Când se realizează în mod repetat și corect, este posibilă eliminarea permanentă a părului nedorit, prezentând, totuși, câteva riscuri. Cu toate acestea, în cazuri foarte rare, electroliza poate provoca cicatrici și modificări ale culorii pielii în zonele tratate.
Laser
Epilarea cu laser nu este o modalitate pe care o puteți realiza singur acasă și are, în plus, dezavantajul de a fi, de obicei, costisitoare. Laserul funcționează prin atacarea rădăcinilor foliculului de păr pentru al distruge și, mai impresionant, face acest lucru fără a afecta pielea. Deși ați putea simți o ușoară stare de disconfort în timpul epilării cu laser, această tehnică este cu siguranță mai puțin dureroasă decât epilarea cu ceară, iar tratamentul cu laser poate fi folosit practic în orice zonă a corpului și pe o suprafață mai mare decât cea vizată prin electroliză.
Efectele secundare dermatologice ale tratamentului cu laser, cum ar fi cicatrici și modificări pigmentare, sunt extrem de rare și adesea doar temporare. Rezultatele epilării cu laser sunt cele mai eficiente pentru cei cu piele deschisă și părul negru, deoarece contrastul de culoare facilitează atacarea firelor de păr.
De obicei, trei sau patru tratamente vor fi necesare pentru a garanta îndepărtarea permanentă a firelor de păr și, înainte de a începe tratamentul, va trebui să evitați orice altă modalitate de epilare, care elimină celula de păr, cum ar fi epilarea cu ceară, deoarece acest lucru va împiedica epilarea cu laser sa fie eficientă.